Atacantul Denis Alibec a fost coautor la golul echipei Bologna, în meciul cu Siena, scor 1-2, din 16-imile Cupei Italiei, partidă încheiată după prelungiri, informează presa italiană.
Alibec a intrat pe teren în minutul 81 și a oferit pasa de gol pentru Moscardelli, în minutul 85. De asemenea, jucătorul român a marcat un gol în minutul 100, însă acesta a fost anulat.
Pentru Siena au înscris Valiani ’78 și Feddal ‘120+2.
Siena și-a asigurat astfel prezența în optimile Cupei Italiei, unde s-au mai calificat, marți, Parma, US Avellino și Spezia Calcio.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER